Internetul acapareaza din ce in ce mai mult teren in toate domeniile de activitate din România.
In consecinta, si mesajele de promovare a produselor si serviciilor se indreapta din ce in ce mai mult catre acest canal de informare.
Despre gradul de utilizare a internetului in scopul publicitatii si promovarii ne-a vorbit Orlando Nicoara, director general la netBridge Investment, principalul furnizor de servicii on-line profesioniste din România.
Compania netBridge beneficiaza de o experienta de peste 5 ani in dezvoltarea internetului românesc si in crearea de oportunitati utile pentru folosirea la maximum a internetului in România.
Peste un milion de utilizatori de internet folosesc direct serviciile netBridge in fiecare saptamâna.
In 2005, netBridge s-a extins si in plan international, prin lansarea in mai multe tari a serviciului de monitorizare a audientei si analiza web dezvoltat timp de 5 ani in România.
Avantaje ale publicitatii prin internet
– Ajunge acolo unde nu ajung alte medii;
– Permite transmiterea unor mesaje mult mai complexe decât alte medii;
– Posibilitati de segmentare/targetare – demografice, in functie de context, timpul zilei, in functie de alte site-uri vizitate etc.;
– Mai mult control asupra raportului Reach/Frequency si posibilitatea de a calcula audienta neduplicata a intregii campanii;
– Raspunsuri directe si imediate – vizite, conversii si chiar vânzari;
– Optimizare in timp real;
– Masurabilitate completa: aproape orice element al unei campanii poate fi monitorizat si tradus in ROI (Return on Investment);
– Posibilitati creative mult mai complexe: jocuri, dialoguri, rich media-reclame interactive, si povesti sau chiar universuri virtuale;
– Internetul e situat la convergenta tuturor celorlalte medii: audio, video, text, imagini, la care se adauga interactivitatea.